Actorul care l-a acuzat pe regizorul francizei „X-Men” de pedofilie a renunțat la caz

Actorul care l-a acuzat pe regizorul francizei X-Men de pedofilie a renunțat la caz
Publicat: 26/07/2014, 13:12
Actualizat: 01/02/2019, 11:16

Reclamantul, identificat în documentele depuse în instanță doar cu numele de John Doe, a intentat un proces împotriva lui Bryan Singer în luna mai, susținând că regizorul l-ar fi agresat sexual în adolescență, în anii ’90.

Pe de altă parte, Bryan Singer a depus prin avocații săi, la începutul lunii iulie, o moțiune prin care a solicitat instanței respingerea acestui caz, avocații lui Singer și regizorul susținând că nu există nicio bază legală pentru acest proces.

Potrivit publicației The Hollywood Reporter, cazul a fost clasat vineri, iar Jeffrey Herman, avocatul reclamantului, urmează să emită un comunicat în care să prezinte motivele acestei decizii.

„Suntem mulțumiți că a renunțat la acest caz”, a declarat Martin Singer, avocatul regizorului Bryan Singer, pentru The Hollywood Reporter.

Acesta este cel de-al doilea proces pentru agresare sexuală intentat împotriva lui Bryan Singer în acest an. În luna aprilie, Michael Egan i-a acuzat pe Singer și pe alte trei persoane din industria de divertisment de la Hollywood că l-au agresat sexual în 1999, în timpul unei petreceri din Hawaii, iar acest proces este încă pe rol.

Procesul a fost intentat de Michael Egan cu puțin timp înainte de lansarea celui mai recent film din franciza „X-Men”, „X-Men: Days Of Future Past/ X-Men: Viitorul este trecut”, regizat de Bryan Singer.

Bryan Singer este un regizor și producător american de film, care și-a câștigat celebritatea odată cu lansarea lungmetrajului „Suspecți de serviciu”, în 1995. El se bucură de o mare popularitate în rândurile fanilor de producții SF și benzi animate, datorită primelor două filme din seria „X-Men” și a peliculei „Superman Revine”.

Franciza „X-Men” a avut până în prezent încasări de peste 2,30 miliarde de dolari.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Ce loc ocupă România în topul celor mai atrăgătoare destinații de relocare profesională